Informaţii

 

LEGISLATIE

Av. Cristina NEAGU


 

 

TraficMeter.ro

 

 

Obiective

Obiectivele cabinetului si managementul serviciilor.

 

Prioritatea cabinetului este prestarea unor servicii avocatiale de calitate clientilor sai. Clientii pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Serviciile adresate acestora sunt foarte variate. In cazul persoanelor juridice, incepand de la infiintarea societatilor comerciale, cu atestarea de catre avocat a actelor necesare, inscrierea mentiunilor la Registrul Comertului, pana la consultanta in domeniul dreptului comercial si fiscal, dreptul muncii, dreptul proprietatii industriale si, nu in ultimul rand, asistarea si/sau reprezentarea acestora in fata instantelor de judecata de pe intreg teritoriul tarii.

Pentru persoanele fizice, serviciile acopera in special gama relatiilor de familie, divort, incredintare minori, partaj, dar si cu privire la relatiile sociale reglementate de Codul Civil - mostenire, revendicare, achizitii si/sau vanzari imobiliare, contracte.

In domeniul dreptului penal cabinetul poate prelua si rezolva orice problema ce are sau nu legatura cu infractiunile prevazute de Codul penal si de legi speciale, asistand persoana (persoanele) in cauza in fata organelor de politie, parchet sau in fata instantelor de judecata.

Castigul cel mai important de care va profita cabinetul de pe urma acestor servicii avocatiale de calitate va fi renumele dobandit pe piata serviciilor juridice. Acest renume va fi de folos, in egala masura, atat cabinetului, pentru marirea portofoliului de clienti, cat si clientului, prin experienta acumulata, prestanta si renumele cabinetului care se ocupa de rezolvarea problemelor sale juridice.

Cateva cuvinte despre profesia de avocat...

  • In exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic.
  • Avocatul nu poate fi supus nici unei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea si independenta avocatului sunt garantate de lege.
  • Avocatul promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului.
  • Avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii.
  • In exercitarea dreptului de aparare avocatul are dreptul si obligatia de a starui pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si intr-un termen rezonabil.
  • Obligatia de a pastra secretul profesional, este absoluta si nelimitata in timp. Obligatia se intinde asupra tuturor activitatilor avocatului, ale asociatilor sai, ale avocatilor colaboratori, ale avocatilor salarizati din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alti avocati. Obligatia de a pastra secretul profesional revine si persoanelor cu care avocatul conlucreaza in exercitarea profesiei, precum si salariatilor sai. Avocatul este dator să le aduca la cunostinta aceasta obligatie. Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau in cabinetul sau sunt inviolabile. Perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau ridicarea de inscrisuri si bunuri nu poate fi facuta decat de procuror, in baza unui mandat emis in conditiile legii.
  • Orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul. Avocatul, precum si clientul au dreptul sa renunte la contractul de asistenta juridica sau sa il modifice de comun acord, in conditiile prevazute de statutul profesiei. Renuntarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al clientului.
    Pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul procesual al clientului sau.

(Extrase din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si din Statutul profesiei de avocat.

 

Cabinet de avocat - de la definiţie la organizare

Un Cabinet de Avocat sau un avocat, într-un stat de drept, este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi libertăţile acestora. El e deopotriva sfătuitorul şi apărătorul cel mai fidel al clientului său.

Misiunea unui avocat îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, uneori aparent contradictorii faţă de client, tribunale şi celelalte autorităţi, faţă de profesia sa şi fiecare confrate în parte. Se poate face afirmaţia că avocatul, în calitatea sa de apărător direct şi vizibil al drepturilor clientului său, reprezintă una dintre aceste importante instituţii sociale prin care se realizează protecţia persoanei.

Rolul unui avocat ori al unui Cabinet Avocatură este acela de a traduce într-un limbaj juridic coerent dorinţele clientului care îi încredinţează apărărea sa.

Calitatea serviciilor pe care le oferim în cadrul acestui Cabinet Avocatură, cu demnitate, conştiinţă, independenţă, probitate, umanism, onoare, loialitate, delicateţe, moderaţie şi tact, are ca scop principal redefinirea poziţiei avocatului în societate, şi anume de a nu-l privi doar ca pe un simplu intermediar între părţi şi instanţă, ci ca pe o persoană cu deosebite răspunderi din punct de vedere al societăţii.

 

Organizarea şi functionarea profesiei de avocat

Potrivit legii, exercitarea profesiei de avocat este supusă urmatoarelor principii fundamentale:

  • principiul legalităţii;
  • principiul libertăţii;
  • principiul independenţei;
  • principiul autonomiei şi descentralizării;
  • principiul păstrării secretului profesional.

Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat.

Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.
În raporturile cu instanţele judecătoreşti, cu Ministerul Public, cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, cu persoanele juridice şi persoanele fizice cu care vine în contact (din Bucureşti sau din ţară) avocatul e dator să aibă un comportament demn, civilizat şi loial.

Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei. Clientul e informat (cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligenţă) de către avocat, cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat.

Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia.

Un avocat nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţia cazurilor prevazute de lege.În condiţiile legii, avocatul asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a instituţiilor şi a altor persoane juridice (din Bucureşti sau din ţară).

Asistarea şi reprezentarea clientului de către un Cabinet Avocatură cuprinde toate actele, mijloacele şi operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor clientului.

Un avocat competent va oferi clientului său o opinie legală, onestă cu privire la consecinţele de fapt şi juridice ale cazului investigat, în limitele informaţiilor furnizate de client.

 

Competenţa profesională adecvată presupune analiza şi cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente la situaţia de fapt, pregatirea adecvată şi adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor şi metodelor specifice în raport de evoluţia cauzei, a dosarului sau a lucrării în care un avocat / cabinet avocatură e angajat.

 
Copyright © 2008. Cristina NEAGU
Webmaster: Eugen GANTOLEA